Sunt multe mure anul acesta. Am mâncat, am dat, am pus la congelator, am "confectionat" prăjituri, am făcut chiar sirop, urmează sa fac și dulceață! Astăzi însă este despre aceasta delicioasa tarta cu crema de vanilie și bineînțeles cu..... mure!
Ingrediente
Pentru aluat
300 g faina
150 g unt rece
2 linguri zahar pudra
un praf de sare
2-3linguri apa rece
Mod de preparare
Aluatul
Cernem faina și o amestecam cu zaharul pudra și cu un praf de sare.
Tăiem untul rece și îl incorporam în faina. Trebuie sa obținem o textura nisipoasa.
Adăugăm oul și frământăm, nu prea mult. Trebuie sa obținem un aluat elastic. Dacă este nevoie, dacă aluatul este prea ferm, putem adaugă cateva linguri de apa rece de la frigider.
Framanatam si formam o bila din aluatul astfel "confecționat" pe care o împachetam într o folie și o dam la frigider circa 30-60 min., timp încarce ne ocupam de cremă de vanilie.
Crema de vanilie500 ml lapte
6 galbenusuri
150 g zahar
65 g faina/40 g amidon
un praf sare
1 lingură esență de vanilie
Mod de preparare
Încălzim lapteledupa care tragem vasul de pe foc și adăugăm esență de vanilie.
Punem galbenusurile într un vas, adăugăm zaharul și praful de sare si cu ajutorul unui tel amestecam ușor, pana când compoziția își dublează volumul și se deschide la culoare.
După ce cerem faina o adăugăm treptat în mixul de oua cu zahar și amestecam pentru o bună omogenizare, apoi turnam laptele în fir subțire.
Punem vasul pe foc și ținem pana ce crema se îngroașă și amestecam continuu sa nu se prindă.
Acoperim cu o folie alimentara, astfel nu se va forma coaja deasupra și lăsăm sa se răcească.
Scoatem aluatul din frigider și cu ajutorul unui sucitorul îl întindem sub forma rotunda astfel încât punându l în forma de tarta aluatul sa îmbrace și marginile formei.
Cu ajutorul unei furculițe înțepam, din loc în loc, aluatul, pentru a evita umflarea acestuia.
Încălzim cuptorul și coacem aluatul de tarta la 180 grade, timp de circa 30 min. pana ce acesta începe sa se rumeneasca pe margini.
Scoatem din cuptor aluatul și îl lăsăm sa se răcească direct în forma,evitand sa l rupem în cazul în care încercăm sa l scoatem din tava.
Când aluatul s a răcit turnam crema de vanilie deasupra și ornam cu mure și frunze de menta.
Este absolut delicioasa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu