Târgoviște, venim!

 Despre Târgoviște, despre Curtea Domneasca am mai scris aici:

http://mmihalache.blogspot.com/2012/11/zi-de-toamna-la-curtea-celor-30-de.html?m=1

 Nu este an în care sa nu dam o fuga pana la Târgoviște, este și foarte aproape și plus de asta ne place. 

La întrarea în incinta  complexului exista o arcada din cărămidă unde pe o placa de marmura sunt menționați cei 33 de voievozi ai Tarii Românești. 


La Curtea Domnească de la Târgoviște aveți posibilitatea să vedeți ruinele caselor domnești, Biserica mare Domnească, Casa Doamnei Bălașa, Biserica Sfânta Vineri și Turnul Chindiei, devenit emblema orașului Târgoviște. 
















O plimbare prin Parcul Chindiei și o vizita la gradina zoo cu copiii este un moment de liniște și relaxare. 
Parcul Chindia a fost amenajat în anul 1970 pe locul fostei grădini domnesti. 
Pe cele doua alei care se deschid la întrarea în parc se afla busturile celor 33 de voievozi care au domnit în vechea Cetate de scaun a Târgoviștei. 
La capătul aleilor se afla un lac de agrement unde se pot face plimbări cu barca sau hidrobicicleta. 
În incinta parcului, în partea stânga este Gradina zoologica. 
În timpul domniei lui Petru Cercel, acesta a adus în gradina de la Curtea Domneasca o serie de animale sălbatice. Cu timpul aceasta gradina zoo a dispărut dar în 1957 a fost înființat un colt zoo în parcul central al orașului. 
În anii 1970 Gradina zoo a fost mutata în Parcul Chindiei și se întinde pe o suprafață de 4 ha.Astazi,aici găsim peste 100 de specii de păsări și animale. 









De fiecare data când revin la Mănăstirea Dealu, o fac cu mare drag. 
Mănăstirea Dealu este la o distanta de circa 6 km fata de Târgoviște și ca să ajungi la ea trebuie sa străbați un drum șerpuit pana ajungi în vârful dealului, acolo unde se afla mănăstirea. 
Mănăstirea Dealu a adăpostit între anii 1912 și 1949 Liceul Militar"Nicolae Filipescu. Aici a studiat și Corneliu Zelea Codreanu dar și Regele Mihai. 
Urcând spre Mănăstirea Dealu, undeva într o curbă dam peste un Monument comemorativ dedicat cinstirii memoriei celor care au luptat în primul război mondial, căzând la datorie. Este vorba despre cadre didactice, instructori sau elevi ai Liceului Militar. 



La 
intrarea în mănăstire veți vedea un bust impresionant al lui Mihai Viteazul.
Mânăstirea Dealu  a fost construită în secolul al XIV-lea, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân dar înlocuită cu  o alta  la ordinul lui Radu cel Mare, cea din urma având o arhitectură deosebită.
Radu cel Mare, moare înaintea terminării lucrărilor, însă acestea au fost continuate de Vlăduț Voievod și mai apoi de Neagoe Basarab. 
Lăcașul de cult de a lungul anilor a suferit  jafuri, distrugeri, cutremure motiv pentru care a trecut prin numeroase etape de restaurare.
 

Biserica a fost construită din cărămidă și dublată la exterior cu piatră albă fățuită.


Manastirea Dealu este o mănăstire de maici și are hramul Sf. Nicolae la biserica mare și Acoparamantul Maicii Domnului la paraclis. 




În curtea mănăstirii putem admira o statuie ridicata în cinstea lui Mihai Viteazul.

Aici își dorm somnul de veci voievozi, domni şi feţe bisericeşti...Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Țepeș) şi fiul său Nicolae, Vladislav al II-lea, Radu cel Mare, Jupâniţa Caplea (sora lui Radu), Vlad cel Tânăr (fratele lui Radu), Radu Vodă Bădica (fiul lui Radu cel Mare), Vlad Înecatul (fiul lui Vlad cel Tânăr), Pătraşcu Vodă cel Bun (tatăl lui Mihai Viteazul), Mihai Viteazul (capul voievodului), principele moldovean Mihail Movilă, călugărul caligraf Mihail Rusin şi egumenul Matei al Mirelor.D

Cele mai remarcante morminte sunt cel al lui Radu cel Mare și al lui Mihai Viteazul.

După asasinarea lui Mihai Viteazul de către mercenarii generalului Basta, trupul acestuia a rămas lângă Turda iar capul a fost adus la Mănăstirea Dealu. 




O alta oaza de liniște și binecuvântare... Mănăstirea Nucet al cărui nume vine de la multitudinea de nuci aflate în zona. 
Mănăstirea Nucet se afla la circa 16 km distanta de Târgoviște și este a doua mănăstire ca importanta din zona, după Mănăstirea Dealu. 
Întrarea  se face printr o poarta sculptata în lemn, larg deschisa. 


Data ridicării manastirii este una controversata. 
Una dintre variante spune ca mănăstirea a fost ctitorită de către unchiul lui Radu cel Mare, jupânul Gherghina Parcalab împreună cu Neaga, soția sa,la anul 1516.
A doua varianta spune ca mănăstirea ar fi  fost înălțată între anii 1375 și 1500,pe timpul Basarabilor,cand s a descoperit o icoana a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ridicând se apoi o biserica din lemn în jurul căreia trăiau câțiva călugări după rânduiala Sfântului Nicodim de la Tismana. Se spune ca biserica ar fi fost ridicata de către Sfântul Nicodim sau de ucenicii sai. 
De a lungul anilor, Sfântul lăcaș a avut mult de suferit în urma războaielor, a cutremurelor, astfel încât lăcașul a ajuns într o stare avansata de degradare, aproape 80%. 
Mulți domnitori ai Tarii Românești au reparat și fortificat lăcașul de a lungul anilor. În anul 1996 au început lucrările de restaurare, refacere, amenajare și consolidare a lăcașului. 
Biserica Manastirii il are ca Sfant protector pe Sfantul Gheorghe și este o mănăstire de maici. 
Paraclisul are hramul Adormirii Maicii Domnului. 


Chiliile. 
Deasupra ușii de întrare se afla pisania   și doua icoane.... una a Sf. Visarion și alta cea de hram a Sf Gheorghe




Curtea mănăstirii este de o frumusețe rara... o diversitate de flori, mulți arbuști ornamentali, o fântână, băncuțe, scaune unde te poți opri sa te odihnești și sa admiri ce te înconjoară. 




Găsim aici o mica ferma.. 
găini, ratuste, iepurași, cățeluși, un măgăruș, porumbei, fazani și chiar un ponei. 

Ieșim din interiorul mănăstirii, trecem prin cimitirul satului, mergem circa 300 m și ajungem la Fântână de Leac din pădurea din apropiere.Fantana cu apa tămăduitoare este acoperita de un foisor. Am coborât o găleată din lemn în fântână și am adus la suprafață o apa rece, cristalina cu un gust deosebit.

Sunt multe de spus despre Mănăstirea Nucet dar cel mai bine ar fi sa mergeți acolo într o vizita. Nu v eți regreta! Cine merge o data cu siguranță se v a întoarce!

O noua zi în mijlocul naturii, admirând niște animale puternice care la un moment dat dispăruseră de pe teritoriul României. In rezervatia Neagra de la Bucsani, la circa 25 km fata de Târgoviște sunt acum un număr 47 zimbri, 23 masculi si 24 de femele care trăiesc pe 162 de hectare de padure.Zimbrii sunt animale de dimensiuni considerabile, un mascul ajungând chiar pana la 1 tona. 

Zimbraria de la Bucsani a fost construita în anul 1983,avand pentru început 16 exemplare donate de rezervatia de la Hațeg, rezervatia din Argeș dar și din străinătate. 

Cea mai buna perioada de vizitare este dimineata, pe la ora 10:00, atunci când zimbrii vin sa mănânce după care pleacă în pădure. 







Am mers pe aleea care duce la un foisor cu 2 etaje, unde te poți urca ca să admiri animalele și zona. 
Accesul în rezervație este doar pana la foisor.







Drumul pana la zimbraria este unul tare  frumos și nu puteam rata ocazia sa ne oprim, sa facem cateva poze într un lan de maci. 


O zi binecuvântata sa aveți! ❤️ 









0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
  • Cu Medi in bucatarie © 2012 | Designed by Designer Link, in collaboration with Web Hosting , Blogger Templates and WP Themes