Scrisoare catre urmasii mei/Adrian Paunescu/21.06.2010

Am primit un e-mail cu aceasta scrisoare..........am citit-o dar mi-am zis sa o postez sa o cititi si voi.......merita citita zic eu.Va las acum sa lecturati.
Trec prin momente grele de viata. Otrava pamfletului meu se muta încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Ma tem ca am uitat sa ma bucur de aniversarea zilei mele de nastere. Ma adresez voua, Ioana, Andrei si Ana-Maria, pentru ca, sentimentul care m-a cuprins în ultimele saptamâni si asupra caruia n-am insistat în discutiile noastre, n-ar trebui sa va ia prin surprindere.
Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea ca nu va trece mult, dupa plecare mea, si oamenii vor întelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevarat, va avertizez ca, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplica de multa vreme. E vorba despre nenorocirea incredibila prin care trece aceasta tara, de soarta careia eu nu ma pot desparti. Stiti prea bine ca zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esentiale. Concluzia nu e vesela. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simteam ca trebuie sa mi-l aplic si pe care, dupa aceste analize, mi-l confirma si medicii, ma obliga la retragere, discretie, resemnare.
Desigur, sunt un om viu si, cu exceptia momentelor de disperare pe care le traversez, la întretaierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte si suferinta fiintei care sunt, mi-e înca draga viata si, în principiu, am înca multe de facut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Paunescu. Scrisoarea mea catre voi nu e o cedare, ci o alarma. Traiesc în conditii tot mai grele si mai umilitoare, mi s-au luat si mi se iau, în permanenta, drepturi, nu stiu din ce voi putea plati, la toamna, obligatiile firesti. Ani si ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din România, dar si televiziunea publica, asupra situatiei mele, ca om care stie sa faca televiziune si este oprit de la acest exercitiu.
Visul dusmanilor s-a împlinit: nu mai pot iesi din casa, cum as fi putut pâna ieri. Sa fie linistiti, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Daca lui Dan Voiculescu si lui Sorin Vântu ar trebui sa le multumesc pentru momentele exceptionale pe care mi le-au oferit, surprinzatoare mi s-a parut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat si doritor de atitudini mai putin previzibile, care, de câteva luni, a uitat si ce promisese, si sa raspunda la telefon. Acum, la aceasta raspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât ca ar fi pacat sa ne despartim suparati.
Dragii mei copii, problema cea mai mare este prabusirea tarii. O emisiune de televiziune vine si trece. La urma urmei, nu e nicio obligatie, pentru nimeni, sa ofere spatiu de emisie nimanui. Cum as putea eu sa uit sprijinul pe care mi l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca sa poata aparea Cartea Cartilor de Poezie?
Îmi vin în minte, acum, momente de gratie ale vietii mele. Asa cum nu pot uita cumplita batjocura la care am fost supus, în cele doua regimuri politice pe care le-am traversat, în anii '50-'60, pentru ca eram fiul unui anti-comunist, puscarias politic în anii '85-'90, pentru ca as fi condus revista si cenaclul nemultumitilor din partid, iar dupa 1989, pentru ca as fi fost prea comunist. Au fost nopti si zile în care mai aproape îmi era moartea decât viata. Totusi, niciodata n-am fost atât de deprimat si de însingurat ca în acesti ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simtit niciodata nevoia sa se intereseze de situatia mea reala si sa încerce sa-mi fie folositor. N-am intrat în gasti, n-am primit recompense pentru apartenenta la gasti.
Am crezut si cred ca numele meu trebuia sa îmbogateasca partidul în care m-am înscris de bunavoie. Acum, însa, nici pentru ambitii de marire nu mai e timp. Esential pentru mine e sa traiesc si sa-mi vad tara ridicându-se. Caci nefericirea programata în care traieste poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare si mai nejustificata.
În vremea lui Ceausescu mi se faceau reprosuri grave ca nu sunt corect si disciplinat conform cu linia partidului. Dupa moartea lui Ceausescu am suportat ani si ani reprosul ca l-am laudat, în anumite ocazii politice. Dupa 20 de ani de la asasinarea lui, Ceausescu îsi recâstiga un loc de merit în istoria nationala. Destui oameni îl regreta în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu ma pot pronunta în termeni atât de categorici. Eu chiar cred ca sistemul trebuia sa cada. Si nici nu ma pot preface a nu întelege rolul complex, de bine si rau, al liderului. Dar acum? Ultimele saptamâni ne pun într-o conditie umilitoare si tragica. Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud si nu mai vad nimic, dupa ce au sarit la beregata salariilor, a pensiilor si a indemnizatiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, dupa ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninta pe cei care nu dau, fireste, benevol, bani pentru tascalaul Basescu-Boc si ceilalti. O râvna speciala dovedesc nemernicii sa darâme institutia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor paroase din jungla noastra! Înapoi în preistorie!
Cam asta e situatia despre care voiam sa va vorbesc: faliment. Cam asta e miscarea preferata a timpurilor noastre: prabusire. În ceea ce ma priveste, nu cred ca mai rezist. De aceea, m-am adresat voua cu aceasta scrisoare, ca sa stiti ce e cu mine si sa nu va surprinda nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui sa dam înfatisare concreta relatiei dintre noi si viitoarei despartiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat si se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat si se autodistruge.
Fiul poetului, Andrei Paunescu, a acceptat ca poezia, care a fost data doctorului Serban Bradisteanu - seful Clinicii de chirurgie cardiovasculara a Spitalului de Urgenta Flore asca, unde Adrian Paunescu se afla internat, sa fie facuta publica.
Redam integral poezia semnata Adrian Paunescu, în "31 octombrie 2010, Bucuresti, Spitalul de Urgenta
«De la un cardiac, cordial»"
"De-aicea, de pe patul de spital / Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi sa mai ajunga.
Ma monitorizeaza paznici minimi / Din maxima profesorului grija,
În jurul obositei mele inimi / Sa nu ma mai ajunga nicio schija.
Aud o ambulanta revenind / Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se trateaza cicatricea.
Purtati-va de grija, fratii mei / Paziti-va si inima, si gândul,
De nu doriti sa vina anii grei / Spitalul de Urgenta implorându-l.
Eu va salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscând ca patul de spital / Nu-i o alarma, ci o garantie.
Va vad pe toti mai buni si mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Da-mi, Doamne, viata, înca niste ani / Si tarii mele minima dreptate!".
Adrian Paunescu s-a intilnit cu vesnicia
De Dorel Pietrareanu
Fiecare muritor are dreptul sa scrie ce simte!
Se pare ca adevaratele genii, ca si sfintii, sunt apreciate dupa ce asfintesc!
Uriasii culturii romanesti, marile valori se duc incet, incet intr-o lume a stelelor mereu stralucitoare, de unde ne vor veghea si poate ne vor indruma catre o mentalitate mai sanatoasa. Acum, a mai murit o bucata din noi, din Romania, si ne doare mult. Pleaca dintre noi toti cei buni, cei care ne-au imbogatit spiritual si care ne-au luminat mintile. Ei pleaca, iar noi raminem intr-o Romanie saracita pe toate planurile. Se pare ca si Dumnezeu are de gind sa-si faca un cenaclu...
Nu am avut sansa de a-l cunoaste pe “Omul” Adrian Paunescu, dar ma inclin cu admiratie si respect in fata “Poetului” Adrian Paunescu. Paunescu era omul care respira cuvintul, poezia.
Fac parte din generatia Cenaclului Flacara. Atunci si acolo, in liceul militar si in scoala militara, acest poet, prin Cenaclul Flacara, mi-a adus o raza de lumina in adolescenta mea cazona, o speranta care poate la vremea aceea ar fi incetat sa mai existe. Noua cine ne mai ofera acea speranta, astazi? A fost omul care a umplut nu doar stadioanele ci si inimile noastre in acele vremuri tulburi si a tinut tineretul conectat la cultura adevarata, la muzica buna, la viata frumoasa.
A fost un om angajat in toate evenimentele majore ale timpului sau, si prin aceasta a fost un exemplu. Cât a gresit, ce a gresit... sa arunce piatra cel care e complet inocent, cum zice Biblia. In anii aceia intunecati, poetul Adrian Paunescu a fost o Flacara a spiritului liber. A avut o contributie importanta, atit cat timpul sau i-a permis, in a da identitate unei "generatii in blugi" care, se stie, s-a razvratit contra comunismului in 1989. Se cuvine sa nu mai aruncam cu noroi in acest patriot adevarat. Macar in aceste zile!
Faptul ca nu si-a renegat niciodata convingerile politice de stanga si nu a facut traseism politic dupa cum a batut vantul, arata ca era un om care avea curajul in a-si sustine crezul! Consider ca angrenarea lui Paunescu in politica nu avea de-a face cu spiritul artistic a poetului. Adrian Paunescu nu avea nevoie de functii, deoarece el avea functia, brandul de Adrian Paunescu. Asta vis-a-vis de valoare. Poetul ramane poet, iar epigonii epigoni!
Consider ca a fost un geniu al culturii romane intr-o perioada neagra a istoriei romane! Recunoasterea valorii artistice insa ramane si va dainui atata timp cat fiecare dintre noi care citeste o poezie a lui Adrian Paunescu, se va regasi in strafundul sufletului.
Romania este si mai saraca si mai trista, iar noi tot mai singuri in fatza prostiei agresive, a subculturii si dementei unei societati profund bolnave.
Istoria o sa-l aseze la locul cuvenit in Panteonul Culturii poporului roman, pe care atit de mult l-a iubit. Daca si pentru cit a gresit il va judeca Dumnezeu. Paunescu va ramine un strop de nemurire in istoria nefiresc de zbuciumata a romanilor.
Cu siguranta insa, a plecat suparat dintre noi, suparat pe vremurile pe care le traim, pe imoralitatea care ne inconjoara, pe rautatea, avaritia si aroganta celor ce ne conduc astazi, cei ce duc tara catre nicaieri, cei care cu voie sau fara voie, distrug sperantele, viitorul si valorile autentice. Nu mai stim ori, am cam uitat sa iubim tara, oamenii.
Sper ca de acum, undeva acolo sus, sa aiba parte in sfarsit de liniste sufleteasca si sa continue sa creeze poezii nemuritoare, pentru ingeri. Acolo unde a ajuns poate reuseste sa faca o Constitutie a Raiului, in versuri. Maestre, cind vei ajunge in audienta la Domnul, roaga-l te rog sa trezeasca romanii din indiferenta, prostie, manelism si mitocanie!
Probabil ca Maestrul ne-ar ruga sa fim optimisti. Am ramas cu poeziile lui, deci nu suntem inca singuri!
Dumnezeu sa-i ierte greselile si sa-i linisteasca sufletul, iar pe noi, romanii, sa ne faca mai buni!!

4 comentarii:

  1. Acum,sa fie vreo luna de zile in urma,la un post local de televiziune,moderatorul l-a contactat telefonic,in direct pe maestrul Adrian Paunescu.
    Inca de pe atunci,marele poet era ingrijorat de situatia tarii;
    Cu multa simplitate,asa cum numai geniile stiu s-o faca, Maestrul ne-a introdus in miezul unei probleme:
    dupa parerea sa, asistam la feudalizarea Romaniei prin descentralizarea administratiei publice locale!
    Nu va fi nimic bun!,spunea Paunescu
    Lucrul ingrijorator era ca baronii locali,dupa acest proces, vor iesi cu puteri sporite!

    Ma urmareste aceasta idee a lui Paunescu!
    Cine ii va mai aduce in fata legii pe baronii locali?
    Oare cum o sa mai arate lupta anticoruptie din Romania?
    Sursa
    http://brasovean2008.blogspot.com/2010/11/avertsmentul-teribil-lui-adrian.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Super interesanta scrioarea , ma bucur ca ma descoperit-o pe blogul tau. Ma ingrijoreaza si pe mine ce se intampla in tara, sper ca undeva sa se gaseasca un dram de normalitate si cineva cu capul pe umeri sa isi dea seama ca asa nu se poate continua. Nu este normal ca in tara sa fie mereu promovata prostia si inchis ochii la furturi, nu este normal ca intelectualii care au ales sa lucreze in slujba statului si a celorlalti sa simta ca au gresit cumva.....sincer asta era senzatia noastra inainte de a pleca din Romania. Adrian Paunescu trebuie vazut in ansambu nu trunchiat ca sa ii gasim defecte, dincolo de faptul ca a fost cel mai mare poet in viata al romanilor a fost un Om care a trait si simtit romaneste pana la ultima suflare....si macar asta trebuie respectat. Medi ma bucur din suflet ca simti si gandesti astfel.

    RăspundețiȘtergere
  3. Fac parte din generatia Cenaclului Flacara si am iubit poeziile lui si spectacolele lui!!!Am recitit de nenumarate ori RUGA PENTRU PARINTI,eu pierzandu-i pe amandoi!!!Destinul a vrut sa ma gasesc la Iasi cand a fost internat si am urmarit la fiecare ora stirile despre el.Cand s-a intamplat...am plans,pentru ca-mi murise cineva drag.....Pentru mine va dainui mereu prin cartile de poezii ce le-am adus aici pentru fiicele mele.
    A murit un OM....
    Dar au ramas cartile,poeziile lui care ma cutremura si azi...
    Ma bucur ca ti-am descoperit blogul si rasfoindu-l am gasit aceasta scrisoare!Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc ca ai publicat aceasta scrisoare!Ai un blog foarte interesant,ma voi intoarce cu placere.
    Pe curand!!!

    RăspundețiȘtergere

 
  • Cu Medi in bucatarie © 2012 | Designed by Designer Link, in collaboration with Web Hosting , Blogger Templates and WP Themes