Drob de pui in foietaj

Este un aperitiv nelipsit de pe masa de Paste.Din cantitatea de ingrediente de mai jos mi-au iesit 2 droburi pe care le-am copt in forme de chec.
 



Ingrediente
1 kg ficat de pui
2 piepti de pui dezosati
2 legaturi de ceapa verde
1 legatura de usturoi verde
2 legaturi de marar
1 legatura de patrunjel verde
1 ardei gras rosu
1-2 cepe uscate
5 oua crude
6 oua fierte tari
2 foi aluat foietaj
1 galbenus pentru uns foile de aluat
seminte de susan
ulei pentru calit
unt si faina pentru tapetat tava
boia dulce(cine doreste poate folosi iute)
sare,piper
1 lingura Maggi secretul gustului gaina www.maggi.ro.
Mod de preparare
Spalam pieptii de pui , ii taiem cubulete si ii punem la fiert in apa cu sare.Lasam la fiert circa 15 -20 min. timp in care indepartam spuma care se formeaza.
Separat spalam si curatam ficateii si ii punem si pe ei in alt vas la fiert.Lasam la fiert circa 10-15 min. timp in care indepartam spuma care se formeaza.
Scoatem intr-o strecuratoare atat carnea de pui cat si ficateii si lasam sa se racoreasca putin apoi dam totul fie prin masina de tocat fie prin robotul de bucatarie.
Intre timp curatam ceapa uscata, o taiem marunt si o calim in putin ulei.Spalam ardeiul gras,indepartam cotorul, curatam de seminte, taiem cubulete si adaugam peste ceapa uscata si lasam la calit 4-5 min. pana cand ardeiul se inmoaie putin.
Firele de ceapa verde si usturoi verde le spalam, le curatam .La fel procedam si cu verdeata(mararul si patrunjelul).Trecem totul prin masina de tocat sau prin robot.
Urmeaza sa facem amestecul pentru drob:peste carnea tocata adaugam ceapa si ardeiul calite impreuna cu uleiul in care acestea au fost calite si apoi verziturile tocate(ceapa, usturoi, marar, patrunjel).Amestecam bine aceasta compozitie apoi adaugam boia , sare, piper si maggi secretul gustului gaina .Adaugam si ouale crude(le putem adauga direct sau mai intai le batem bine intr-un castron) si amestecam iarasi.Numarul de oua folosite depinde de marimea acestora.In final trebuie sa obtinem un amestec omogen.
Urmeaza operatia de asamblare a drobului:repartizarea amestecului se face in tavi de chec sau in orice alt vas , fiecare ce prefera.Fiecare vas se unge cu unt si se tapeteaza cu faina.Se "imbraca" apoi cu foaia de aluat astfel incat acesta sa cada si pe peretii exteriori ai formei de chec.

Punem in fiecare forma compozitie de drob pana la jumatatea formei iar deasupra asezam cate 3 oua fierte tari pe lungime.Acoperim apoi cu inca un strat de amestec de drob si apoi "imbracam " cu foaia de aluat.

Imi mai ramasese putin aluat si mi-a venit ideea de a imbunatati putin aspectul drobului taind cerculete si lipindu-le pe foaia de aluat.Ungem cu galbenus , presaram cu susan si dam la cuptor.Lasam circa 30-40 min.la cuptor(depinde de fiecare cuptor in parte timpul de coacere).

Cand este bine facut si frumos rumenit il scoatem din cuptor, il lasam sa se raceasca in forma si apoi il scoatem si il taiem felii.




Imi place tare mult sa-l servesc alaturi de ceapa verde si ridichii.



Pofta buna!

14 comentarii:

  1. Cata rabdare ai !!! Ti-a iesit minunat !
    si explici totul pas cu pas...!
    Multumiri !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce frumos arata. Vreau si eu o feliuta.
    Duminica frumoasa! Pup!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce bine arata imbracat asa, nu gol :)))
    Foarte fain, Medi.
    pup.

    RăspundețiȘtergere
  4. Minunat!!!...voi incerca si eu ca tare mult imi place! FELICITARI! O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum poate sa arate, parca am fi la un restaurant de prestigiu. Cata rabdare si pasiune poti sa ai.

    RăspundețiȘtergere
  6. Aura, imi place tare mult in bucatarie si asta explica totul.Ma bucura vizita ta si iti multumesc atat pentru ea cat si pentru comentariu.Te mai astept cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  7. Gaby si mie imi place asa imbracat.Pup!

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc, multumesc draga mea Nely!
    O seara minunata!

    RăspundețiȘtergere
  9. Costin esti prea dragut si ma faci sa rosesc .Multumesc si bine ai sosit de la Viena!

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna ziua, am gasit aceasta reteta cautand o solutie pentru inlocuirea prapurelui de miel, ghinion! M-a tentat foitajul iar rezultatul a fost lamentabil:( Revenind sa descopar unde am gresit, am vazut fotografiile care aratau ca rezultatul demersului meu. Se observa ca nici la dumneavoastra nu este copt aluatul care vine in contact cu compozitia. Si nici nu are cum, este prea umeda pentru un aluat gras cum este foitajul. O solutie de compromisar fi crestatea aluatului, cred eu. Nu agreez sintagma"din greseli se invata", de aceea am facut aceste completari pentru persoanele care vor dori sa incerce aceasta reteta. In fine, de gustibus non disputandum, totusi, stomacul cu ce ne-a gresit?:))

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna ziua,Dia!
    Intradevar ai perfecta dreptate....gusturile nu se discuta.Insa ce vreau sa-ti spun este faptul ca acest aperitiv l-am facut cu ocazia sarbatorilr de Paste si a avut un real succes atat la familia mea dar si la musafiri.
    Se vede insa treaba ca tu nu treci prea des prin bucatarie,asa se explica faptul ca nu stii ca un aluat este rumen doar pe partea superioara,pe interior el neavand cum sa se rumeneasca.Si ca sa fim in siguranta ca atat aluatul cat si compozitia sunt bine facute facem testul scobitorii,cu care nu dai gres niciodata.Aluatul folosit de mine nu este un aluat gros(pentru ca nu imi place sa mananc numai aluat).Deci tin sa-ti spun ca a fost un aluat COPT,bine facut.Indraznesc sa te intreb.......nu ai facut niciodata placinta cu branza,mere?..........este acelasi lucru ca si la acest drob.Partea de deasupra are o anumita consistenta(mai crocanta)iar stratul care vine in contact cu compozitia este mai moale ...........si este normel sa fie asa.Asta nu inseamna ca nu este copt.
    Si vreau sa-ti mai spun ceva..........niciodata nu am postat si nici nu voi posta retete "ratate" pentru ca daca asi face asa ceva ar fi in defavoarea mea.
    Daca vrei sa mananci acasa trebuie sa stai mai mult in bucatarie ...doar in felul acesta vei simti adevaratul gust al preparatelor.
    Iti doresc succes!

    RăspundețiȘtergere
  12. Aveti perfecta dreptate, nu-mi petrec prea mult timp in bucatarie, insa atunci cand mi se intampla,
    imi aduc aminte de ceea ce-mi spunea mama cand eram mica: daca vrei sa mananci bine trebuie sa stii sa gatesti sau sa stii ce sa ceri sa ti se pregateasca daca o face altcineva in locul tau. Este pentru prima data cand am folosit foitaj din comert deoarece nu-mi place gustul:( Eu fac aluat frantuzesc cu unt President (continut de 82% grasime, cel mai bun pentru patiserie, parerea mea)insa este un demers laborios. Fiind in criza de timp am recurs la acest compromis cu aluatul din comert. Nu vreau sa polemizez pe teme gospodaresti pentru ca ati fi surprinsa ca multi altii de cunoastrea si priceperea mea;)) Recunosc, sunt o gurmanda pretentioasa careia nu-i place sa-si petreaca timpul in bucatarie in detrimentul altor activitati.
    Intentia mea nu a fost sa va lezez orgoliul, desigur ca sunteti o buna gospodina, o spune insasi existenta acestui blog, totusi, imi sustin parerea mea, nu astfel trebuie sa arate un foitaj.
    Am facut acele sugestii considerandu-le utile pentru cei nefamiliarizati cu acest tip de aluat, evitand astfel sa invete ceva gresit. Nimeni nu le poate sti pe toate, toata viata trebuie sa invatam cate ceva.
    Va doresc sanatate si multe impliniri!
    P.S. Daca veti avea timp si curiozitate, poate veti urmari acest serial, atunci imi veti intelege sincerele mele intentii:)
    http://www.veziserialeonline.info/touch
    "Exista un vechi mit chinezesc despre Firul Rosu al Sortii. Acesta spune ca zeii au innodat un fir rosu in jurul gleznelor noastre si l-au legat de toti oamenii carora le vom atinge destinul. Acest fir se poate indoi si incurca, dar nu se va rupe."

    RăspundețiȘtergere
  13. Dia,
    Perfect adevarat in cele spuse de mama ta.Si intradevar ,ceea ce "confectionezi" in casa nu se compara cu ceea ce cumperi.
    Nu,nu ma consider o buna gospodina si nici nu imi dedic foarte mult timp stand in bucatarie dar imi place sa gatesc si o fac cu mare placere pentru familia mea si cand este cazul pentru musafiri.Daca ai un blog culinar asta nu inseamna ca esti neaparat o buna gospodina............au aparut acuma atatea bloguri culinare,ca ciupercile dupa ploaie...........hihihi.
    Si nu m-am simtit deloc lezata ,ti-ai spus parerea si mi se pare un lucru normal iar eu mi-am sustinut-o pe a mea.
    Cu siguranta(chiar acuma o voi face)voi deschide link-ul tau.
    Iti multumesc si iti doresc o zi minunata!

    RăspundețiȘtergere

 
  • Cu Medi in bucatarie © 2012 | Designed by Designer Link, in collaboration with Web Hosting , Blogger Templates and WP Themes